RSS
Prima » Cronica regiunilor » Lux pentru aleşi, pe cheltuială publică
imprimare
Lux pentru aleşi, pe cheltuială publică
28.12.2016      

În condiţiile unui buget de austeritate şi a unei datorii publice record, Parlamentul îşi face un cadou de milioane de lei pe final de an. Potrivit unui articol publicat de Ziarul de Gardă, chiar înainte de plecarea deputaţilor în vacanţă, a fost încheiat un contract cu o companie care va finaliza lucrările de reconstrucţie ale clădirii Legislativului.

Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Gardă, Parlamentului are cel mai scump edificiu din ţară. În timp ce deputaţii califică lucrările de renovare a clădirii distruse în urma protestelor violente din 7 aprilie 2009 drept condiţii minime de activitate, este, de fapt, un lux pe care şi-l permite guvernarea, notează autorii. Şi asta pentru că numai în 2016, pentru modernizarea edificiului au fost cheltuite peste 200 de milioane de lei. Cea mai recentă investiţie în confortul aleşilor poporului a fost făcută chiar înainte de sfârşitul sesiunii de toamnă-iarnă. Astfel, ministerul Construcţiilor a semnat un contract cu o companie care va efectua lucrări în interiorul, dar şi în afara clădirii Parlamentului.

Lucrările de renovare vor costa peste 118 milioane de lei şi vor fi ultimele din proiectul de modernizare a clădirii Legislativului. Întrebat cum explică alocarea acestor resurse financiare în plină criză economică, viceministrul Construcţiilor, Anatolie Zolotcov, a răspuns:

Şi în vara acestui an s-au alocat peste 20 de milioane de lei pentru amenajarea sălii „Europa” a Parlamentului. Iar peste 64 de milioane de lei au fot plătite pentru montarea sistemelor de ventilare și a celor antiincendiare. Alte nouă milioane de lei s-au cheltuit pentru a instala gratii la uşi şi peliculă antiglonţ la ferestrele Legislativului. În total, reconstrucţia clădirii unde au loc şedinţele plenului au costat bugetul public peste 376 de milioane de lei. Menţionăm că Moldova va intra în anul 2017 cu o datorie publică record de 53,9 miliarde de lei, aproape de două ori mai mult faţă de începutul acestui an. Majorarea este cauzată, în special, de creșterea datoriei interne cu 14,2 miliarde de lei, după ce Guvernul a decis transformarea miliardului furat în datorie de stat. 

Sursa: jurnaltv.md


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
 
Tel , Fax vizitatori: 1213358
 
top