RSS
Prima » Opinii » Asigurarea medicală din Moldova: A vinde un rinichi pentru a cumpara polița
imprimare
Asigurarea medicală din Moldova: A vinde un rinichi pentru a cumpara polița
21.04.2017      

Nu prima dată mă adresez parlamentarilor să acorde atenția la eficiența și calitatea legilor adoptate. Mulți dintre cetățenii noștri, sunt indignați de prevedrerile legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală. Aș dori să pun o întrebare: „Pentru cine această lege a fost adoptată?“. Deoarece, conform opiniei cetățenilor Republicii Moldova, marea majoritate din ei sunt nemulțumiți de prevedrile acestei legi.

În anul 2016, circa 1,5 mii. de cetățeni au fost amendați pentru că nu aveau polița de asigurare medicală obligatorie.

Conform noilor modificări ale legii, în astfel de cazuri, există o amendă de până la 1650 de lei, iar pentru fiecare zi de întârzierea achitării acestei amenzi se calculează câte 0,1% din suma totală a datoriei.

Conform legislației în vigoare, cetățenii care nu au venituri stabile, anume șomerii, sunt de asemenea obligați să-și procure  polițe de asigurare medicală obligatorie.

Potrivit informațiilor statistice din 2015, mai mult de 85% din cetățenii Republicii Moldova nu dețineau polițe de asigurare medicală obligatorie. Și actualmente, situația nu s-a schimbat radical.

Trebuie de remarcat faptul că prețul poliței de asigurare medicală obligatorie pentru 2016 este de 4056 de lei.

Nu pot înțelege un lucru: dacă nu am procurat polița cine mă va trata fără bani, adică gratis? Pentru serviciile medicale prestate noi oricum plătim bani, chiar și conform listei de prețuri. Atunci pentru ce amendă? Pentru un serviciu gratuit, pe care eu niciodată nu îl voi primi fără polița? Este o situație similară cu obținerea bonului de plată pentru vizionarea unui film într-un cinematograf, în care niciodată nu voi primi acces fără un bilet! Și eu nici nu aveam de gând să merg la cinema să vizionez acest film! Și pentru această primesc amendă!

Tot mai des apar întrebări cu privire la necesitatea unui astfel de sistem.

Una dintre cele mai frecvente întrebări este: Unde se duc banii pe care cetățenii îi plătesc pentru polița impusă? Or, este binecunoscut faptul că deținătorii polițelor de asigurare medicală obligatorie primesc doar  un minim de servicii, care deseori sunt prestate în mod necorespunzător.

Multe întrebări apar și din partea cetățenilor, care nu au beneficiat de serviciile medicale pe parcursul anului. Ei sunt obligați să achite aceeași sumă de bani în fiecare an.

Dar cea mai mare absurditate reprezintă faptul că șomerii sunt nevoiți să-și procure polițe de asigurare medicală obligatorie. Aici apare o întrebare logică: dacă o persoană nu are locul de muncă de unde va lua bani pentru poliță?

Desigur, statul consideră că mulți șomeri lucrează ilegal. Și acest fapt noi nu putem nega. Dar această problemă ar trebui să fie rezolvată de către organele competente. Statul nu are dreptul să-i considere pe toți cetățeni drept infractori. Pentru că există prezumția de nevinovăție. Dar în cazul șomerilor și necesitatății de a plăti pentru polița situația este inversă.

Conștientizez că toți pot critica. Însă eu, cu expepția criticii, propun și variante potrivite de  soluție. De ce nu se folosește experiența altor țări în care există asigurarea medicală acumulativă? Dacă nu te-ai folosit pe deplin de serviciul medical pe parcursul anului soldul mijloacelor bănești  neutilizați se transferă pe un cont acumulativ. Și dacă apare o situație, de exemplu, că persoana asigurată sau membrii ei de familie au nevoie de tratament, ei pot folosi banii, inclusiv și pentru tratamentul altor persoane.

De asemenea, propun eliminarea obligației de a cumpăra o polița de către șomeri.

Poate a venit timpul de a elabora legi pentru oameni?

Irina Smirnova

Vicepreședinte al Partidului Regiunilor din Moldova

 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
 
Tel , Fax vizitatori: 1045458
 
top