RSS
Prima » Opinii » Moldova, n-ai Preşedinte!
imprimare
Moldova, n-ai Preşedinte!
19.11.2011      

Evenimentele de la finele săptămînii trecute au demonstrat clar că, chiar dacă au apărut premise pentru alegerea şefului statului, Moldova tot fără Preşedinte va rămîne şi, cel mai probabil, în prima jumătate a anului viitor vom avea alegeri parlamentare anticipate. Politicienii au dovedit încă o dată că nu numărul necesar de mandate pentru alegerea Preşedintelui (61) e problema care ţine ţara în suspans şi în criză politică deja al treilea an, ci lipsa voinţei politice. Astăzi, se vede cu ochiul liber că prea puţini politicieni în Moldova îşi doresc cu adevărat depăşirea situaţiei de criză şi că majoritatea ar prefera să meargă la anticipate decît să accepte o soluţie care nu le convine în totalitate sau care ar conveni, într-o formă sau alta, oponenţilor lor. Se spune că politica e arta compromisului, iar în Moldova totul a devenit exact invers – politică fac acei care nu au capacitatea de a merge la compromis.

Chiar şi pentru un nepriceput în ale politicului este absolut clar că negocierile AIE cu grupul Dodon au eşuat încă pînă a fi începute. Aceasta pentru că, în pofida declaraţiilor făcute, majoritatea politicienilor nu au fost sinceri pînă la capăt şi nici suficient de pregătiţi pentru a face pasul decisiv. Şi de această dată interesele personale, de grup şi de partid au prevalat asupra intereselor ţării. Fiecare dintre lideri a avut motivele sale, fiecare poate fi suspectat de lipsă de sinceritate şi jocuri „pe sub masă”.

Mihai Ghimpu, liderul liberalilor, ştie foarte bine că alegerea Zinaidei Greceanîi în postul de Preşedinte l-ar lipsi de perspectiva de a ocupa una din primele trei funcţii în stat în următorii trei ani, iar aceasta ar afecta rating-ul partidului pe care-l conduce. Marian Lupu înţelege de minune că alegerea altei persoane în fruntea statului l-ar lipsi practic pentru totdeauna de posibilitatea de a-şi realiza visul vieţii – de a ajunge Preşedinte. Vlad Filat înţelege perfect că alegerea unui Preşedinte asupra căruia nu ar avea nici o influenţă îi pune în pericol viitorul politic, în orice moment fiind posibilă o criză de Guvern. Igor Dodon ştie că, în cazul alegerii şefului statului, nu va rămîne decît un simplu deputat şi, poate, lider al unui partid extraparlamentar, de care toţi ar putea uita în următorii trei ani.

Chiar şi liderul opoziţiei, care nu a fost vizat de ultimele negocieri în vederea alegerii şefului statului, poate fi suspectat de interese departe de cele ale ţării. Vladimir Voronin conştientizează că alegerea şefului statului fără implicarea comuniştilor înseamnă plecarea sa neonorabilă din politică. Or, la vîrsta lui, este greu să crezi că ar rezista trei ani în opoziţie, păstrînd rating-ul înalt al formaţiunii sale şi mizînd pe o eventuală revanşă.

Desigur, oficial au răsunat alte declaraţii. Cineva şi-a adus aminte de 7 aprilie 2009 şi de declaraţiile Zinaidei Greceanîi într-un anumit context. Altcineva şi-a amintit de Acordul Alianţei şi de candidatul AIE la funcţia de Preşedinte din ultimii mai bine de doi ani. Şi tot aşa. Nimeni nu a spus ce-l durea în realitate, dar mai toţi au procedat aşa cum le-a dictat instinctul de autoconservare.

A devenit deja o tradiţie în politica moldovenească să se facă apel la comportament bărbătesc, la principii şi valori, dar, cînd acestea trebuiesc dovedite prin fapte concrete, bărbaţii dispar, iar principiile şi valorile devin simple paravane în spatele cărora se promovează anumite interese.

Pînă acum, Moldova avea candidat, dar nu avea Preşedinte. După plecarea grupului Dodon din PCRM, Moldova are premise, dar tot nu are şi, se pare, nici nu va avea un Preşedinte. Pentru că prea puţini îşi doresc cu adevărat acest lucru. Cel mai grav este că unii politicieni nici depăşirea crizei nu şi-o doresc. Căci, dacă ar dori cu adevărat acest lucru, ar examina şi posibilitatea modificării Constituţiei după un nou eşec înregistrat în alegerile prezidenţiale şi înainte de dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. Adică, poporului i-ar fi întors dreptul de a-şi alege singur Preşedintele. Cel puţin, aşa ar fi corect în raport cu cetăţenii, care trebuie să plătească încontinuu pentru prostia politicienilor, pentru lipsa lor de sinceritate şi pentru incapacitatea de a accepta compromisuri rezonabile.

Dumitru Spătaru, tribuna.md


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
 
Tel , Fax vizitatori: 1212702
 
top