RSS
Prima » Tineretul Regiunilor din Moldova » Tinerii cu salarii mici nu vor putea accesa programul și vor pleca peste hotare”
imprimare
Tinerii cu salarii mici nu vor putea accesa programul și vor pleca peste hotare”
26.10.2017      

Mulţi dintre tinerii din Republica Moldova consideră că în ţară nu există o  perspectivă de a cumpăra o locuinţă, de aceea ei pleacă pes­te hotare. Proiectul Programului „Prima casă”, care a fost elaborat în urma unei întrevederi dintre mem­brii Comisiei de Tineret din cadrul CNSM cu premierul Pavel Filip, a fost propus recent spre dezbateri publi­ce. Va fi proiectul accesibil pentru o bună parte a tinerilor din ţară?      

În linii generale, sindicatele susțin acest pro­iect, este o iniţiativă bună, documentul are la bază modele similare din ţările Uniunii Europene, acolo unde programul are suc­ces. Experții recunosc că docu­mentul are şi multe lacune. CNSM consi­deră că, pentru a asigura un interes sporit faţă de acest program din partea tinerilor, e necesar ca în lege să fie stabilite nişte condiţii mai favorabile de acordare a cre­ditelor faţă de cele existente astăzi pe pia­ţa creditelor. Astfel, urmează a fi revăzut mecanismul de stabilire a ratei dobânzii pentru creditele ipotecare oferite prin in­termediul acestui program, inclusiv dimi­nuarea marjei maxime de 3%, a comisio­nului de garantare de 0,5%, stabilirea unei rate a dobânzii fixe faţă de rata dobânzii flotante. Contribuția inițială a tinerilor va fi de doar 10%, iar pentru a achita suma integrală, aceștia vor putea lua un credit de până la 900.000 de lei.

Prețul maxim al unei locuințe va fi de un milion de lei. Creditul se va oferi pentru o perioadă de 25 de ani, iar locuința se va gaja în următoarele proporții: 50% către bancă și 50% către stat, pentru că statul vine să ofere 50% garanție pentru creditul acordat.

Din păcate, multe dintre propunerile înaintate de sindicate nu au fost luate în calcul. Sindicatele au cerut reducerea ratei dobânzii la achiziţionarea spaţiului locativ. Proiectul Programului „Prima casă” din Republica Moldova le propune tinerilor să cumpere o locuinţă cu o rată a dobânzii de 9,5-10 a sută. Agen­ţilor economici li se oferă credite cu o rată a dobânzii de 3,5-4%, de ce şi tinerilor nu le-am oferi astfel de oportunităţi?

Sursa: vocea.md


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
 
Tel , Fax vizitatori: 1046598
 
top